Reacția unui lider ALDE după ce colegul său de partid i-a făcut pe protestatari „cretini” și „animale”

Reacția unui lider ALDE după ce colegul său de partid i-a făcut pe protestatari „cretini și „animale
Publicat: 20/01/2017, 10:23

„Dl. Beciu a avorbit pe persoană fizică. Dânsul s-a și autosuspendat din funcția de vicepreședinte ALDE. A vorbit în calitate de cetățean. Eu nu îmi asum declarațiile făcute de domnul Beciu și consider că, poate, a avut un moment de neliniște”, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, vicepreședintele ALDE Gațiela Gavrilescu.

Ea a apreciat că, probabil, lui Cătălin Beciu i s-au părut inoportune manifestațiile de protest din ultimele zile.

„Declarația, cuvintele în sine, nu au fost unele tocmai oportune. Nu a vorbit în numele ALDE nu avea niciun fel de gir al ALDE să poată lua această atitudine”, a conchis liderul ALDE.

„Ieri a avut loc prima manifestație nazistă, din ultimii șaptezeci de ani, în România. Au iesit niște cretini care vor tortură în locul privării de libertate și lagăre de exterminare în locul închisorii. Mai vor și încălcarea Constituției, care garantează dreptul la demnitate și la tratament uman. Animalelor, mi-e scârbă de voi. De toți ăia care ați fost pe stradă, aseară. Atât de scârbă încât aș ieși împotriva voastră, tot acolo, în stradă. Doar că vreau să fiu sigur că pot să respect Constituția, care vă garantează dreptul la viață…Astăzi, nu sunt sigur. Fac spume când văd naziști. Multe spume. Jos Koveși, Iohannis, Mungiu Micțiunedi si, în general, jos cretinii și naziștii! Editez: A, știu că limbajul nu-i politic. Și? Sunt om de afaceri'”, a scris Cătălin Beciu pe Facebook.

Peste două mii de oameni au fost miercuri seara în fața guvernului, unde au protestat față de ordonanțele de urgență privind grațierea și modificarea Codurilor. Protestatarii s-au strâns, inițial, în Piața Universității, ulterior deplasându-se către Piața Victoriei. Mitinguri au fost și la Cluj Napoca, Iași, Sibiu, Timișoara și Craiova.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Prigoană lasă o surpriză în moștenire! Vila din SUA și misterul proprietarilor care schimbă complet...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cu ce condiție i-ar fi lăsat Adriana Bahmuțeanu pe băieții ei în vila lui Silviu...
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Anunț trist despre Regina Camilla. Casa Regală a confirmat vestea
Despărțire șoc. Celebra prezentatoare a rămas fără iubit, chiar înainte de sărbători
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pregătiri pentru război în Europa: Țara care va găzdui 800.000 de militari NATO